Alături de ţărmul înalt…
pete de albastru, portocaliu şi cu alb.
Deasupra nisipului,
frunzişul de jad
întins ca o rază de foc spre înalt,
ce cuprinde un loc de poveste
în care Loreley ne vrăjeşte.
Culoarea e crudă, sălbatecă, dură.
Adică ne pervertită, inocentă, pură.
Imagine albastră scăldată în vis
adaugă forme de alt paradis.
Paradisul prinţesei din turn ce aşteaptă
să vină un prinţ să o facă mireasă.
Aşteaptă prinţesa alesul să vină,
o reverenţă… la soare se-nclină
şi cântă un cântec duios.
-Hai, vino la mine prinţule frumos,
să facem din viaţă o verde grădină
cu flori de iubire în dor de lumină.
Dar ceasul tot trece şi orele cad,
bucuria din suflet devine oftat
şi trece şi noaptea , iar dimineaţa toată
se scurge în lacrimi curate de fată,
ce încă aşteaptă un prinţ, ce nu vine,
şi încă mai crede în ziua de mâine.
