Ne naştem, deschidem ochii şi încercăm să înţelegem lumea în care trăim cu toate ale ei, bune şi rele. Depăşim copilăria care este din ne-fericire partea îngerească a vieţii fiecăruia dintre noi. Îi imităm pe părinţi, pe cei mai mari din jurul nostru, crezând cu naivitate că de la ei avem de învăţat numai lucruri bune.  

Eroare!  

Suntem duşi la şcoală cu aceeaşi naivă speranţă care se dovedeşte iremediabil falimentară. Devenim adolescenţi şi de-acum visăm la fel ca cei maturi - să nu le zicem copţi ca să nu dăm naştere la interpretări maliţioase! - un loc de muncă (foarte) bine remunerat, nivel de trai cum nici nu au visat părinţii noştri şi un scaun cât mai înalt în ierarhia socială.  

Generozitatea, iubirea, mila, milostenia, faptele bune, întrajutorarea au intrat de acum la rubrica amănunte nesemnificative la fel ca promisiunea orbului: întâi să văd şi mai discutăm noi pe urmă!  

Dar partea nevăzută a icebergului este că scaunul acela înalt îl râvnesc deopotrivă (aproape) toţi cei din jur, de la locul de muncă vreau să spun, şi după câţiva ani buni de ucenicie, constaţi că ai patinat fără să-ţi dai seama şi te afli tot la punctul de start.  

Da, dar cine este mai tare învinge.  

Cine este mai tare, nu mai bun. În mintea noastră s-a produs deja deraparea.  

Mai constatăm că toate loviturile sunt permise, cele de sub centură mai ales. Pentru că jungla umană are reguli mai crude decât cea a necuvântătoarelor.  

Şi că ne-prietenii ajung să fie mai loiali decât cei pe care îi numim prieteni. Şi uite aşa ajunge omul să „sape” azi pe unul, mâine pe altul până când se împiedică şi cade în propria lui groapă. Că după atâta osteneală, merităm şi noi măcar un aconto din partea soartei.  

Şi tot aşa trecând din eşec în eşec, entuziasmul juvenil ni s-a cam spulberat dar am învăţat să punem noi contre altora.  

Să se înveţe şi ei minte, nu numai noi!  

Şi ajungem şi la concluzia că toată viaţa e, de fapt, o lupt surdă, care pe care, pentru un avantaj atât de iluzoriu şi insignifiant că nici nu merita luat în consideraţie. O luptă în care fiecare ajunge să se lupte cu fiecare fără să ştie de ce.  

Un cap limpede care ar privi totul de la oarecare înălţime ar spune hâtru: Ca la casa de nebuni nu altceva! Şi n-ar fi departe de adevăr.  

Dar galeria înfrângerilor are şi alte aspecte inedite. Începem să filozofăm: de ce mi se întâmplă mie, sau în special mie, aceste lucruri? Cum de alţii sunt mai norocoşi dom’le? Ca să punem în final şi degetul pe rană: ce este răul şi de unde vine, ce este de fapt binele şi în ce constă el?  

Încercăm să găsim răspunsul în cultura noastră personală pentru că în viaţă fiecare se înalţă până unde poate, nu mai mult. Fiecare candelă arde numai cât are ulei.  

Lumea e ca o oglindă: ne arată exact ceea ce îi punem noi în faţă. Ne convine sau nu, fiecare miez are problema lui. Va da sau nu va da rod? Sau fiecare problemă are miezul ei: am căutat să trag maximum de foloase întâi pentru mine. Sau numai pentru mine. Restul lumii? Să aştepte!  

Egocentrismul nu se pune niciodată în balanţă cu generozitatea pentru că fac parte din lumi diferite. Aproape toată lumea caută să se înalţe şi nimeni să se smerească.  

Piscul, în accepţiunea noastră lumească, înseamnă ierarhie şi toţi ne dăm în vânt după ea.  

Smerenia a ieşit din modă nu pentru că este vetustă ci pentru că noi o considerăm vetustă dar adevăratul pisc îl constituie de fapt această cenuşăreasă de care nu am vrut să ţinem cont. Pentru că mai fericit este a da decât a lua sau a primi.  

Omul darnic seamănă, păstrând evident proporţiile, cu Dumnezeu, care ne-a dat şi celor buni şi celor mai puţin buni de toate. Nu pentru meritele noastre ci pentru milostivirea Lui.  

Şi dacă ne măcinăm viaţa în inutile frământări cotidiene, ce se alege în final de ea? Pentru o pârlită de pensie pe care nu ştii dacă o mai prinzi, înainte de toate din motive de sănătate?!  

S-a dus un om acrit de toate acestea la un pustnic întrebând dacă mai poate face ceva bun înainte să închidă ochii.  

Şi acela i-a spus: Cu fiecare zi care trece să devii mai bun.  

Iar el s-a plesnit cu palma peste frunte zicând: Uff, dacă ştiam asta de la început!...