Ana-Maria Bocai este numele meu şi am văzut prima dată lumina zilei într-un mic orăşel din Cîmpia Romanaţiului, loc plin de tradiţii istorice şi culturale, din păcate puţin cunoscute astăzi publicului larg.
Încă din primii ani de viaţă am fost atrasă de lumea artei, participând la numeroase spectacole de teatru şi muzică. Sunetul minunat al viorii l-am descoperit personal în prima clasă de şcoală când am început studiul acestui minunat instrument.Timp de 7 ani mi-am legat într-un mod armonios viaţa cu vioara mea, pe care o preţuiesc ca pe un prieten adevărat.
În drumul meu în viaţă mi-am ales cariera juridică, profesie nobila ce are şi ea “ cîntecul “ ei auzit de cine o îndrăgeşte. Dar iubirea şi sensibilitatea la frumosul artei, adânc trăitoare în mine, au rupt anul acesta zăgazurile tăcerii şi aşa a apărut primul meu volum de poezie.
De fapt, eu spun că nu e poezie, sunt doar gînduri ale sufletului meu pentru alte suflete, este de fapt un strigat de alarmă. Într-o lume coruptă, urâtă şi în care iubirea, morala şi-au pierdut valoarea ,s-au golit de conţinut aş vrea ca să cânt din inima mea iubirea pură.
Cartea mea de debut nu e mare ,conţine aproape 50 de poeme de dragoste care vorbesc despre puritatea sentimentului, despre zbuciumul pierderii fiinţei iubite, speranţa regăsirii, orgolii ce omoară orice urmă de umanitate.
Eu nu aş încadra poezia mea , poemele mele aşa cum îmi place să le numesc, în nici un curent literar, însă am reţinut ceva din discursul domnului profesor si critic literar Paul Aretzu, ceva care mi-a bucurat inima. Domnia sa vorbind despre poezia mea spunea că este un pic inactuală, este o poezie de tip modernist, ori astăzi se scrie o poezie antimodernistă numită postmodernistă ce deconstruieşte poezia. În opinia dumnealui poezia mea este una care construieşte şi continuă tradiţia poeziei neomoderniste a şaizeciştilor.
